Pe un picior de plai, pe-o gura de rai …
In aceste zile se desfasoara la Salciua Noua a doua editie a taberei de creatie “Pe un picior de plai, pe-o gura de rai…” proiect cofinantat de Consiliu Judetean Timis prin Agenda culturala pe anul 2019.
Prin acest proiect ne dorim să oferim studenților de la Facultatea de Arte și Design -UVT, ocazia de a experimenta tehnici noi de creație (pentru ei) pentru a surprinde și refelecta realitatea satului românesc autentic, având ca inspirație satul Salciua Nouă.
Cea de-a doua ediție a Taberei de Creație ArtCamp Sălciua Nouă se extinde puțin și va găzdui anul acesta 10 tineri artiști, studenți ai Facultății de Arte și Design –UVT. Tematicile ce le propunem anul acesta continuă preocupările primei ediții peisajul ramâne același, dar se schimbă oarecum centrul de interes. Dacă anul trecut accentul a fost preponderent pe locație într-un fel sau altul, lucrările fiind “ancorate” de o anumită casă/gospodărie/poziție, anul acesta dorim să ne îndreptăm atenția spre îndeletnicirile și preocupările celor care au mai rămas n acest sat. Deși locuitorii sunt puțini, avem totuși câteva variante de cercetat și analizat vizual. Activitățile oamenilor se schimbă permanent în funcție de diferiți factori, vârstă, locație, relief, climă ș exemplele pot continua, dar și faptul ca o localitate rămâne izolată, poate contribui la definirea acestor preocupări. Aici dorim să intervenim noi și să scoatem la lumina și sa reprezentăm bi și tridimensional ceea ce a mai rămas din obiceiurile și îndeletnicirile locului.
De asemenea anul acesta dorim efectuarea unei deplasări la Centrul de colectare a deșeurilor si Stația de transfer – Ghizela, pentru a continua cercetarea și documentarea în aria de interes a Artei Recycle de a crea o punte de legătură între artă și strategia protecției mediului înconjurător.