În perioada 25-27 septembrie 2018, în capitala Ungariei s-a desfășurat conferința anuală SoCareNet organizată de către Diakonie Neundettelsau, o organizație a Bisericii Evanghelice Lutherane din Germania.
Organizația Diakonia a fost fondată pe 9 mai 1854 de către pastorul luteran Wilhelm Löhe în comunitatea Neuendettelsau, un oraș din districtul Ansbach la vest de Nürnberg. Intenția inițială a lui Löhe a fost aceea de a pregăti tinerele femei să devină asistente medicale și asistenți sociali, astfel încât acestea să-și poată asuma responsabilități sociale în comunitatea lor. După grele încercări prin care a trecut această organizație, datorate secularizării din secolul al XIX-lea, celor două deflagrații mondiale, dar și socialismului de secol XX, astăzi, Diakonie Neuendettelsau este unul dintre cei mai mari angajatori din regiune. În anul 2017, în cele cinci spitale au funcționat circa 7300 de angajați, precum și cele 15 centre de zi și alte facilități pentru persoanele în vârstă și persoanele cu handicap.
Tema dezbaterii din acest an a fost „Diversitate și incluziune socială în Europa – Cererile privind politica, societatea civilă și întreprinderile sociale.”
La eveniment au participat în total 45 de persoane, membrii ai misiunii Diakonie din Germania, Suedia, Elveția, Austria, Ungaria și Romania, dar și reprezentanți din partea Caritas Dortmund – Germania, Kirkens Korshaer – Danemarca și nu în ultimul rând reprezentanți ai Fundației Filantropia Timișoara și ai Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu.
Tema conferinței a fost una de actualitate, fiind tratată cu multă implicare și atenție de către fiecare organizație prezentă, fie prin prelegeri, fie prin diferite alocuțiuni. Spațiul Comunitar, în special țările cu o economie dezvoltată și un sistem de protecție socială foarte bine pus la punct, reprezintă o țintă pentru populația săracă din restul Europei și din zonele vulnerabile ale Asiei și Africii. O parte importantă a fost alocată intervențiilor pe tema dezvoltării infrastructurii și a serviciilor sociale pentru primirea și integrarea migranților, dar și pentru capacitatea acestor ONG-uri mari de a elabora, împreună, politici sociale spre a fi supuse dezbaterilor în forurile decizionale comunitare.
Pe lângă dezbaterile care au avut loc în biserica evanghelică luterană din Budapesta pe parcursul celor 3 zile, un punct esențial al acestui eveniment, l-a constituit vizita la alegere a unuia dintre cele trei servicii sociale maghiare: Centru rezidențial pentru vârstnici „Casa Tessedik Sámuel” din Gödöllő (25 km de Budapesta), Centru de reabilitare prin muncă a persoanelor cu dizabilități psihice și un Centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități psihice.
Fundația Filantropia Timișoara prin pr. Romeo Dumitraşcu a lansat invitaţia către organizatori și toţi participanții ca în anul 2019 conferinţa să se organizeze la Timișoara.
Totodată considerăm că deschiderea unui serviciu social de utilitate în comunitate în parteneriat este deosebit de util pentru unitatea mult căutată şi transferul de bune practici.