18.04.2019

Fundația Filantropia Timișoara membru fondator al Federației Filantropia, în parteneriat cu
Fundația de Ajutor Medical Profilaxis implementează proiectul SĂNĂTATE LA UN CLIC DISTANȚĂ
– cu sprijinul financiar al PROFI Romania.
Prin acest proiect dorim să punem bazele unei rețele de telemedicină la nivel național, prin care
să oferim consultații medicale de specialitate pentru persoanele neasigurate sau aflate în zone
lispite de servicii medicale, precum și persoanelor nedeplasabile.
Tehnologia poate oferi soluţii inovative, sigure, care să reducă distanța dintre pacient și medicul
specialist…la “un clic distanță”…cu aceași acuratețe a investigației, venind în sprijinul medicilor
pentru a putea oferi pacientului investigații preventive, un diagnostic și un tratament adecvat!
Proiectul propune crearea unui sistem de prevenție, diagnostic și dispensarizare a bolilor
cronice prin soluții de telemedicină, care cuprinde o stație centrală/fixă, în Timișoara, unde
medicii specialiști recepționează/efectuează consultații și investigații specifice la distanță, în
timp real, transmise de la stația periferică/mobilă, din zone rurale sau fără acces la servicii
medicale specializate.
Prima stație periferică/mobilă va deservi orașul Făget și localitățile înconjurătoare. Stația
periferică/cabinetul de consultații a fost dotată cu echipamente dedicate pentru telemedicină,
pentru specialitațile cardiologie, boli interne și endocrinologie, achiziționate cu sprijinul
financiar al PROFI România. Până la sfișitul acestui an, vor fi oferite cel puțin 600 de consultații
de specialitate gratuite, iar pacienții vor fi persoane beneficiare de diferite forme de ajutor
social, vârsntici cu boli cornice, persoane ne-asigurate, persoane nedeplasabile.
Fundaţia Filantropia Timişoara, înfiinţată în ianuarie 2006, este o fundaţie creștină de
dezvoltare comunitară, filantropică, non-guvernamentală fără scopuri politice şi
nediscriminatorie confessional. Misiunea  fundaţiei este să dezvolte sistemul filantropic în spirit
creştin umanitar în  comunităţile  din judeţul Timiş.
Fundația de Ajutor Medical Profilaxis este o organizație neguvernamentală înființată în
Timișoara în 1997, având 22 de ani de activitate continuă cu proiecte și acțiuni medico-sociale.
Începând din 2015, a dezvoltat și testat în diferite contexte, prin intermediul mai multor
proiecte, sistemul de consultații medicale de specialitate la distanță.