Nouă medici și trei asistenți medicali ai Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj, zece voluntari ai Fundației Filantropia Timișoara, reprezentanți ai Primăriei comunei Victor Vlad Delamarina și numeroși membri ai Parohiei Ortodoxe Visag, alături de sprijin

ul oferit de Profi România, și-au pus la dispoziție expertiza, logistica și, mai ales, disponibilitatea, timp de cinci ore, în care au fost realizate peste 200 de consultații medicale pentru 58 de locuitori ai satului Visag, com. Victor Vlad Delamarina, jud. Timiș.

Împreună, punând mână de la mână, binele a lucrat prin fiecare dintre cele opt specializări (medicină internă, boli infecțioase, pediatrie, pneumologie, neurologie, ORL, oftalmologie și dermatologie), la care beneficiarii au fost repartizați în urma triajului și a anchetei sociale prin care fiecare a trecut. Nu puțini au fost cei care au beneficiat de consultații în trei, patru sau chiar cinci specializări. Bucuria noastră a fost aceea că nu am refuzat pe nimeni și am putut oferi fiecăruia servicii medicale de calitate.

Aceste servicii au fost posibile prin utilizarea aparaturii medicale din dotarea Fundației Filantro

pia Timișoara (stații portabile de ecografie și EKG, spirometru digital, optotip, glicometru, pulsoximetru digital ș.a.m.d.). În sprijinul consultațiilor noastre a venit Clinica Profilaxis Timișoara, care ne-a pus la dispoziție aparatura pentru consultațiile de oftalmologie, dermatologie și boli interne.

La finalul zilei am putut spune că efortul nostru a fost unul bine concentrat. Caravana i-a liniștit pe unii și i-a pus în gardă pe alții cu privire la situația lor medicală. Printre cei examinați au fost identificate o serie de patologii alarmante despre care persoanele în cauză nu erau conștiente, motiv pentru care scrisorile medicale au inclus recomandarea unor investigații aprofundate la Spitalul Municipal din Lugoj.

Pentru toate acestea, mulțumim tuturor celor implicați în acest exercițiu al binelui și rămânem optimiști că ne vor fi alături și în viitor, atunci când vom încerca să aducem un strop de speranță și altor comunități izolate din județul Timiș.