Fundația Filantropia Timișoara (FFT), în colaborare cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara (IBCV), alături de Profi România și Primăria Comunei Tomești, a organizat sâmbătă, 13 iunie 2026, în Colonia Fabricii, o nouă ediție a Caravanei medicale Profi.
Evenimentul a avut ca scop facilitarea accesului la servicii socio-medicale pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, printr-o intervenție care a îmbinat consultațiile medicale de specialitate cu sprijinul social și material.
Echipa caravanei a fost formată din medici rezidenți ai IBCV, coordonați de Doamna Asist. Univ. Dr. Mihaela Valcovici, medic specialist cardiolog, împreună cu membrii Fundației Filantropia Timișoara. Cazurile în care
Un rol esențial în buna desfășurare a evenimentului l-au avut Doamna Dr. Mitru Doriana și Doamna Asist. Nicoleta Stănilă, care au mediatizat caravana în rândul comunității locale și au facilitat accesul persoanelor vulnerabile la serviciile medicale oferite. De asemenea, în timpul desfășurării caravanei, acestea au contribuit direct la organizarea fluxului de beneficiari și la realizarea triajului medical.
În cadrul acțiunii au fost realizate anchete sociale, triaj medical, consultații de specialitate și consiliere nutrițională, oferită de Codruța Elena Dan, nutriționist-dietetician autorizat. Totodată, persoanele aflate în nevoie au primit sprijin material constând în alimente, oferit în funcție de situațiile identificate de echipa socială a Fundației.
Caravana medicală din Colonia Fabricii continuă experiența dobândită de Fundația Filantropia Timișoara în cadrul proiectului „Centre comunitare integrate: program strategic de creștere a accesului populației vulnerabile la servicii socio-medico-educaționale de calitate” (PN4049), finanțat prin Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, susținut prin Granturile SEE și Norvegiene 2014–2021, precum și prin evenimentele similare organizate recent de Fundație și partenerii săi.
Prin astfel de inițiative, Fundația Filantropia Timișoara își continuă misiunea de a fi aproape de comunitățile vulnerabile, oferind sprijin concret acolo unde nevoile medicale și sociale sunt cel mai puternic resimțite.











