Fundaţia Filantropia Timișoara,  prin președinte Pavel Cristian,  în calitate de invitat a participat în perioada 25-28 septembrie 2018 la al 22-lea Congres Internaţional organizat de Fundația Renovabis în Germania la Berlin.

Fundaţia Renovabis este organizaţia fondată de Conferinţa Episcopilor romano-catolici din Germania în anul 1993 pentru a se adresa prin programe socio-educaționale, culturale, media şi de patrimoniu popoarelor din Europa Centrala şi de Est. În a treia zi de congres au fost celebraţi aceşti 25 de ani de activitate prin prezentarea rezultatelor în urma asistenței acordate.

Tema acestei ediții a fost AMINTIRE ȘI REÎNNOIRE, CĂI CĂTRE RECONSILIERE ÎN EUROPA, iar cei peste 280 de participanți din 15 tări europene și SUA au confirmat actualitatea acestei teme. Prin prezența Nunțiului Apostolic Dr. Nikola Eterovic Arhiepiscop de Berlin, a cardinalilor, Arhiepiscopilor, episcopilor precum și a delegațiilor din partea bisericilor ortodoxe s-a asigurat o reprezentare a tuturor celor implicaţi în acest proces de vindecare a trecutului precum şi de o mai bună întelegere a frământărilor contemporane.

În fața crizei care în prezent domină statele europene este necesar să se cugete la cauzele care datează de la începutul secolului XX. Adesea, probleme preexistente și nerezolvate ajung la lumina, răni aparent închise azi devin vii şi dureroase. Oricum, conflictele noi și vechi, se pot rezolva dacă există o voință de angajament într-un dialog onest și sinceră reconciliere.

Atelierele organizate au propus teme precum: Auschwitz, Maly Trostenez, Cottbus – locuri ale violentei, ale amintiri și reconcilieri; Oricine ignoră greșelile din trecut le va repeta – un trecut plin de violență și provocări sociale; Dialog și înţelegere – oportunități și limite ale societății civile și a Bisericii; Amintiri și Politică; Pacea şi reconcilierea trebuie de jos – oportunități și limite ale mişcărilor eclesiale pentru pace; Europa la limită – Europa în curs de dezvoltare.

Fundaţia Filantropia Timișoara a fost angajată în proiecte din 2010 care se înscriu în obiectivele Fundației Renovabis și intenționează ca acest parteneriat cu rezultatele mult aşteptate să continue prin noi proiecte de interes comun.