O delegație condusă de dr.Heather Papowitz, manager de criză în cadrul Organizației Mondiale a Sănătăţii, s-a întâlnit cu echipa proiectului “Sănătate la un clik distanță”  implementat de Fundația Filantropia Timișoara în parteneriat cu Fundația Profilaxis.

Delegația OMS a dorit să afle mai multe despre programul nostru de servicii medicale prin telemedicină, pentru pacienții din zone rurale, aflate la distanță semnificativă de oraș/servicii medicale specializate, îndeosebi în această perioadă a panademiei, cînd circulația și accesul la servicii medicale este mai dificil.

În cadrul întâlnirii, echipa OMS a asistat la transmisa/recepția “în timp real” a consultației unui pacient aflat în satul Tomești Colonie- la 100 km de medicul specialist, aflat în Timișoara, prin sistemul de telemedicină.

La întilnire au participat Preot PAVEL Cristian, Președintele Fundației Filantropia Timișoara, Oriana Goleanu, coordonator proiect și DRĂGAN Andrada -medic rezident, iar din partea Fundației Profilaxis- Dr MUSTA Virgil, Preșdinte, și Dr Anastasia PAH –medic specialist boli interne.

Proiectul “Sănătate la un clik distanță” este implementat cu sprijinul United Way Romania și Profi România.